Premierul liberal demis, Ilie Bolojan, afirmă că ipoteza alegerilor legislative anticipate este ultima de luat în calcul, subliniind că procedura actuală, constituțională, privind numirea unui noi premier de către președintele României nu a fost consumată. De asemenea, Bolojan arată că România „n-a mai avut astfel de situație”, să aibă alegeri legislative anticipate, în ultimii 30 de ani.
- articolul continuă mai jos -
„Pe baza experienței parlamentare din ultimii 30 de ani, n-am mai avut o astfel de situație. Sigur, președintele României poate să convoace alegeri anticipate, dar doar dacă se îndeplinesc două condiții (…), neavând o astfel de practică e greu de presupus că se va întâmpla. Este o ipoteză, dar ultima de luat în calcul”, a spus Ilie Bolojan în emisiune la B1Tv, subliniind că președintele Nicușor Dan nici n-a apucat să facă prima nominalizare de premier, așa cum prevede Constituția.
Liderul liberal a mai afirmat că în cazul în care s-ar ajunge la anticipate, „PNL nu fuge de o astfel de ipoteză”, sugerând că nu se ferește de electorat și totodată contrazicând afirmațiile PSD cum că pe rețele sociale ar fi fost susținut de „boți”. „În spatele unor percepții pe care oamenii și le formează nu stau boții. Fiecare poate să vadă prin ochii lui o persoană, așa cum s-a văzut când am fost la consiliul județean Bihor, sau la Primăria Oradea (…) Pe funcțiile în care am fost mereu mi-am făcut birou de lucru, am încercat să nu mint oamenii, ei își dau seama ce profil de om au în fața lor”, a comentat Bolojan.











