Copreședintele grupului Verzilor din Parlamentul European, Bas Eickhout, a anunțat că va demisiona din funcția de europarlamentar cu efect imediat, după ce a recunoscut că a avut „relații” care nu erau adecvate funcției sale, informează Politico. „Am reflectat critic asupra propriilor mele acțiuni din perioada trecută”, a declarat el miercuri într-un comunicat.

- articolul continuă mai jos -

„Nu am făcut întotdeauna ceea ce trebuia în trecut. Am avut relații care nu se potriveau cu rolul meu. Nu ar fi trebuit să fac asta și îmi asum responsabilitatea pentru asta. Această reflecție, împreună cu conștientizarea faptului că partidul intră într-o nouă fază, m-a determinat să iau această decizie”, a transmis Bas Eickhou.

Săptămâna trecută, publicația „Brussels Playbook” (aparține Politico) a relatat că Eickhout, în vârstă de 49 de ani, le-a mărturisit colegilor de partid că se află într-o relație cu Lena Schilling, în vârstă de 25 de ani, cea mai tânără deputată din Parlamentul European.

Demisia „nu are nicio legătură cu relația cu Lena”, a declarat Eickhout pentru Politico prin intermediul unui purtător de cuvânt. Purtătorul de cuvânt a refuzat să ofere detalii suplimentare.