Poliţia a deschis dosar penal după ce un arbitru de fotbal de 17 ani, din Craiova, fi fost agresat fizic de jucătorii unei echipe de fotbal, în timp ce arbitra un meci în municipiu, transmite Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, sesizarea a fost făcută miercuri, de mama adolescentului, o femeie de 43 de ani din Craiova.
- articolul continuă mai jos -
Aceasta le-a spus oamenilor legii că fiul său, care arbitra o partidă de fotbal în data de 17 mai, ar fi fost agresat fizic de către mai mulţi jucători.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.








