Consiliul Federaţiei (Senatul Rusiei) a dat miercuri undă verde legii privind utilizarea forţelor armate pentru a-i proteja pe cetăţenii ruşi urmăriţi judiciar în străinătate, relatează EFE. Legea „prevede, printre altele, posibilitatea utilizării extraterritoriale, prin decizia preşedintelui Federaţiei Ruse, a unităţilor forţelor armate pentru apărarea cetăţenilor ruşi”, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Legea ar permite Moscovei să intervină militar în ţări terţe care ameninţă libertatea cetăţenilor ruşi prin procese judiciare, arestări sau detenţii fără participarea Rusiei şi a căror decizie nu se bazează pe un tratat internaţional sau pe o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU.

Proiectul de lege a fost aprobat săptămâna trecută în a treia lectură de către Duma de Stat (Camera Deputaţilor).

În absenţa aprobării preşedintelui rus Vladimir Putin, legea ar urma să intre în vigoare la zece zile după publicarea sa în buletinul oficial.