Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au identificat o angajată a Sucursalei Timişoara a Poştei Române, implicată în jaful de 10 milioane de lei care a avut loc anul trecut şi s-a dispus control judiciar pentru 60 de zile împotriva acesteia, transmite Agerpres.
Totodată, femeii i-a fost interzis sa mai lucreze în vreunul dintre oficiile poştale ale Poştei Române.
- articolul continuă mai jos -
În urma continuării cercetărilor privind posibila implicare a altor persoane în comiterea infracţiunii de furt care a produs consecinţe deosebit de grave în noaptea de 30 mai 2025, în incinta sediului Oficiului Poştal Timişoara 1, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a reuşit identificarea unui complice de sex feminin la comiterea faptei, angajat al Poştei Române, arată, miercuri, un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Prin ordonanţa de miercuri, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de aceasta, pentru complicitate la furt calificat care a produs consecinţe deosebit de grave. În perioada aprilie – mai 2025, angajata i-a furnizat unuia dintre inculpaţii trimişi în judecată în dosar, mai multe informaţii pe care acesta din urmă le-a transmis mai departe către ceilalţi autori, constând în comunicarea configuraţiei Oficiului Poştal 1 Timişoara, a deficienţelor tehnice ale sistemului de supraveghere video şi a sistemului de alarmă, a indicării camerei de supraveghere funcţională din spaţiul destinat programului cu publicul, a modului de distribuire a banilor, a locului păstrării acestora, a datei de distribuire, aspecte care au facilitat comiterea infracţiunii.








