Dacă anul trecut, echipa de organizare a competiției ”Prima Evadare”, cel mai mare maraton de ciclism cross-country (Point to Point XCP) din estul Europei, a decis sa amâne competiția din cauza vremii nefavorabile și acesta a avut loc pentru prima dată în luna iunie, în acest an a întâmpinat același tip de probleme, dar provocările au fost diferite.

- articolul continuă mai jos -

Pentru că, din nou, prognoza meteo nu mai permitea desfășurarea în bune condiții a competiției și activităților programate, s-a decis devansarea concursului cu o zi, astfel că ”Prima Evadare” a mai bifat o noutate: a fost pentru prima dată când a avut loc sâmbătă, în loc de duminică, ziua tradițională.

A fost o mobilizare uriașă, din partea tuturor, organizatori, autorități și participanți, dar încununată de succes.

Concursul n-a avut de suferit din punct de vedere organizatoric, pentru că toți cei care trebuiau să se ocupe de buna desfășurare a evenimentelor au venit cu o zi mai devreme decât era programat inițial sau au fost înlocuiți, iar marea majoritate a celor înscriși s-au prezentat la start. Decizia devansării competiției s-a dovedit salutară, dată fiind vremea nefavorabilă cu care s-a confruntat Capitala și județul Ilfov, ploaia începând chiar în momentul în care organizatorii terminau de curățat zona de la Sosire!