Cinci persoane au fost arestate preventiv după ce poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au destructurat o reţea de traficanţi de droguri care îşi desfăşura activitatea într-o vulcanizare din Iaşi, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Din probatoriu reiese că, în perioada august 2025 – mai 2026, cele cinci persoane, cu vârste 38 şi 50 de ani, ar fi procurat şi vândut cocaină, drog de mare risc, cu 500 de lei pentru un gram.
„Persoanele ar fi acţionat independent, între ele existând însă anumite relaţii de colaborare, pe zona de procurare a drogurilor de mare risc, destinate comercializării către clienţi din municipiului Iaşi”, transmit procurorii.
Pentru a evita să atragă atenţia autorităţilor, unul dintre suspecţi ar fi folosit atelierul de vulcanizare pe care îl administra atât ca depozit, cât şi ca loc de comercializare a drogurilor.














