Primăria Sectorului 2 a eliberat firmei Xalandine Group SRL un certificat de urbanism pentru demolarea clădirii Cinematografului Floreasca din parcul cu același nume și construirea în loc a unui bloc de locuințe.
Primăria Sectorului 2 a eliberat în octombrie 2025 un certificat de urbanism, la cererea proprietarilor, pentru demolarea cinematografului Floreasca, din nordul Bucureștiului. Certificatul este actul necesar, dar nu suficient, pentru construirea unui bloc de locuințe cu două subsoluri, parter și 5 etaje și spații comerciale la parter. Proprietarul terenului este firma Xalandine Group SRL.
Proprietarul proaspetei campioane a României la fotbal
Acționarul majoritar al Xalandine Group, cu 52,5%, este Mihai Rotaru, proprietarul echipei de fotbal U Craiova. Este echhipa care a adus titlul național în Craiova după 35 de ani.
Cât despre investiția din Buucrești, certificatul de urbanism nu dă dreptul de construire, însă este punctul de pornire a investiției și de începere a procedurilor de obținere a avizelor necesare pentru emiterea autorizației de construire sau a unui plan urbanistic. Certificatul este documentul în care este menționat ce se poate construi pe un teren și ce trebuie să facă cel care îl solicită pentru a obține autorizația de construire/planul urbanistic.











