Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că amână atacul militar împotriva Iranului, programat pentru marți, la cererea statelor din Golf, întrucât „în prezent au loc negocieri serioase”, informează CNN.

Într-o postare pe Truth Social, el a afirmat că i s-a cerut acest lucru de către liderii din Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

- articolul continuă mai jos -

Trump a spus că a fost informat că se va ajunge la un acord „foarte acceptabil” pentru SUA, adăugând că „Iranul nu va avea arme nucleare”.

El a avertizat însă că armata americană va fi pregătită să „lanseze un atac complet, la scară largă, asupra Iranului, în orice moment”, dacă nu se va ajunge la un acord acceptabil. Iranul nu a comentat public ultima declarație a lui Trump.