Pep Guardiola, unul dintre cei mai renumiți antrenori din fotbal, va renunța la postul său de manager al formației Manchester City la finalul acestui sezon, a anunțat Daily Mail în exclusivitate.
Guardiola va pune capăt poveștii sale în Manchester după 10 ani în care a câștigat 20 de trofee și i-a adus pe „Cetățeni” pe marile scene ale fotbalului european.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit informațiilor Daily Mail, ultimul meci al tehnicianului spaniol va fi cel cu Aston Villa de duminică, pe Etihad, din Premier League, clubul organizând deja un eveniment de mulțumire pentru Pep, ulterior anunțului oficial.
În locul său este puternic vehiculat numele lui Enzo Maresca, care a plecat de la Chelsea pe parcursul acestui sezon și a rămas liber de contract. În schimb, Pep Guardiola este asociat cu o posibilă mutare la selecționata Italiei.










