În Rusia există un grup numit Russkaia Obshina (Comunitatea Rusă), care în ultimii ani a devenit un fel de miliție morală informală a putinismului. Ultraconservatori, ultranaționaliști, apropiați de Biserica Ortodoxă și perfect aliniați cu retorica Kremlinului despre „valorile tradiționale”, cutreieră cluburi, petreceri private și spații culturale vânând ce numesc ei „propagandă LGBT”, relatează Corriere della Sera, citată de Rador Radio România.
- articolul continuă mai jos -
Metoda este întotdeauna aceeași: sosesc în grupuri, adesea mascați sau îmbrăcați în ținute paramilitare, iau cu asalt evenimentele, filmează totul cu telefoanele mobile, îi intimidează pe cei prezenți și caută orice detaliu pe care îl pot folosi ca dovadă de „deviere” sau „ofensă adusă valorilor tradiționale”. În teorie sunt doar activiști. În practică, acționează ca niște unități punitive.
Aspectul care nelinişteşte cel mai mult este nu numai că sunt tolerați de autoritățile ruse, însă de multe ori reușesc chiar să obțină inculpări sau amenzi contra persoanelor pe care le vizează.
Ancheta BBC detaliază un astfel de caz, care pare absurd chiar și după standardele din ce în ce mai represive ale Rusiei contemporane. O femeie pe nume Katia își sărbătorea cea de-a treizecea aniversare într-un club împreună cu prietenii ei, când, deodată, un grup de bărbați mascați au dat buzna la locul petrecerii.














