Trei persoane din aceeași familie au fost găsite fără viață sâmbătă dimineață într-o locuință de serviciu aflată în incinta unei unități a Gărzii Civile din localitatea Dolores, provincia Alicante (Spania), într-un caz investigat de autorități ca posibilă violență domestică, potrivit presei spaniole, transmite MEDIAFAX.

Victimele sunt un agent al Gărzii Civile, Mariano, în vârstă de 54 de ani, soția sa, Marisol, de 51 de ani, și fiul lor, Alberto, de 24 de ani. Potrivit surselor din cadrul anchetei, corpurile neînsuflețite ale femeii și tânărului au fost găsite într-una dintre camerele locuinței, ambele prezentând răni provocate prin împușcare. Trupul bărbatului a fost descoperit într-o altă încăpere, tot cu o rană de glonț la cap, arma fiind găsită lângă el, scrie EL PAIS.

- articolul continuă mai jos -

Descoperirea a fost făcută în jurul orei 11:00 de către un alt agent al Gărzii Civile. Deși nu existau antecedente oficiale de violență de gen în familie, Ministerul Egalității din Spania tratează cazul ca un posibil episod de violență domestică.

După apariția detaliilor privind modul în care au fost găsite cadavrele, autoritățile locale din Dolores au transmis inițial că ar putea fi vorba despre un caz de „violență intrafamilială”.