Cursa Marelui Premiu al Cataloniei de MotoGP a avut un accident teribil în care au fost implicații Alex Marquez și Pedro Acosta la vârf, anunță L’Equipe. Cursa a fost câștigată în cele din urmă de Fabio Di Giannantonio.
Totul s-a petrecut în virajul 10 al turului cu numărul 12, atunci când KTM-ul lui Pedro Acosta a fost victima unei probleme mecanice și pilotul plecat din pole a ridicat mâna pentru a semnala problema. Totuși, a fost în zadar pentru Alex Marquez, care era foarte aproape de el, și a intrat într-o coliziune cu cel din fața sa, ceea ce l-a aruncat în afara pistei acolo unde Ducatiul său a fost proiectat în aer.
- articolul continuă mai jos -
O bucată din motocicleta lui Alex Marquez a rămas pe pistă, ceea ce i-a provocat și lui Fabio Di Giannantonio o căzătură.
Imediat a fost arborat steagul roșu pe circuit, pentru a opri cursa, mai mulți piloți ajutându-l pe Acosta să ajungă la finish, cu KTM-ul aproape oprit, iar ambulanța a intrat pe pistă pentru a-l trata pe Alex, care a ridicat mâna de pe targă, ceea ce însemna că era conștient și treaz după căzătura puternică de la peste 250 km/h, așa cum a anunțat rapid Direcția de Cursă, la fel și în cazul lui Raúl Fernández, care a fost și el afectat.










