Un soldat a murit, sâmbătă, după ce a căzut de pe cal în urma unei demonstrații la Royal Windsor Horse Show, vineri, a anunțat Poliția Thames Valley. Militarul, membru al King’s Troop, Royal Horse Artillery, a căzut după ce a părăsit arena, transmite BBC.

Acesta a primit îngrijiri medicale imediate, dar a suferit leziuni grave și a decedat la fața locului, a declarat poliția. Autoritățile au precizat că tratează decesul ca fiind „inexplicabil, dar nefiind suspect”.

- articolul continuă mai jos -

Regele Charles a fost „șocat și îndurerat” să afle despre deces, potrivit unui purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, și va lua legătura cu familia pentru a-și exprima condoleanțele personale.

Purtătorul de cuvânt a adăugat: „Deși Majestatea Sa și alți membri ai familiei regale se aflau în arenă în momentul în care a avut loc incidentul, aceștia nu au fost informați cu privire la gravitatea situației decât mai târziu.”