UPDATE Ora 18.27: Poliția Tulcea a anunțat că pe un câmp din localitatea Pardina a fost găsit un motor care pare a proveni de la o dronă, iar la circa 20 de metri se află un crater cu diametrul de 1,5 metri și adâncime de 1 metru.
La fața locului intervin polițiștii.
Articolul inițial: Ministerul Apărării Naționale a fost informat sâmbătă, 16 mai, în jurul orei 15.00, despre faptul că în curtea unei proprietăți nelocuite din localitatea Pardina, județul Tulcea, a fost semnalată existența unui proiectil reactiv nedirijat, neexplodat. Verificările tehnice au confirmat prezența unei cantități de două kilograme de explozibil în corpul proiectilului, anunță MApN într-un comunicat.
- articolul continuă mai jos -
Perimetrul a fost securizat, iar la fața locului se află reprezentanți ai Poliției, Poliției de Frontieră și ai Serviciului Român de Informații. O echipă de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale se deplasează la fața locului, pentru a evalua situatia.











