Cântărețul Tudor Chirilă afirmă că, indiferent de ce se va întâmpla în seara asta la Eurovision, Alexandra Căpitănescu a reușit mai multe performanțe.
„Indiferent de ce se va întâmpla în seara asta Alexandra Căpitănescu a reușit mai multe performanțe. Îți place sau nu-ți place piesa ei, rock-ul a redevenit mainstream, ceea ce e ceva într-o țară dominată de alte genuri”, scrie Tudor Chirilă pe Facebook.
- articolul continuă mai jos -
El precizează că Alexandra Căpitănescu a calificat România în finală, ceea ce acum un an părea imposibil.
„Pentru mine Eurovision nu a fost niciodată un reper muzical, dar desfășurarea de scenotehică, producție video, lighting design e impresionantă. Și tocmai faptul că e un concurs «politizat» ar trebui să ne unească și să-i menținem prin vot şansele în concurs”, adaugă Chirilă.
















