Jannik Sinner s-a calificat în finala Mastersului de la Roma, sâmbătă după-amiază, după ce a triumfat în semifinala cu Daniil Medvedev, duel început vineri și încheiat sâmbătă din cauza ploii.

Liderul mondial s-a impus în fața ocupantului poziție cu numărul 9 în ierarhia ATP în trei seturi, scor 6-2, 5-7, 6-4. Ultima parte a meciului, reluată sâmbătă, a durat doar 15 minute.

- articolul continuă mai jos -

Sinner mai are de trecut un singur obstacol pentru a bifa Career Golden Masters (câștigarea tuturor Mastersurilor), iar acest obstacol poartă numele de Casper Ruud (21 ATP). Danezul s-a calificat în finală în urma duelului cu Karen Khachanov (15 ATP), încheiat după o oră și 42 de minute cu scorul de 6-1, 1-6, 6-2.

Ajungând pentru al doilea an consecutiv în finala de la Roma, după înfrângerea suferită în fața lui Carlos Alcaraz în finala din 2025, Sinner se află acum la o singură victorie de completarea Career Golden Masters. Dacă îl va învinge pe Ruud în meciul pentru titlu de duminică, sportivul de 24 de ani va deveni doar al doilea jucător, alături de Novak Djokovic, care cucerește toate cele nouă titluri Masters 1000.