Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că, deși prin actuala criză politică „s-a dat foc la țară”, pe termen mediu ar putea fi „absolut genială”, pentru că partidele colaborează mai bine unele cu altele, informează Mediafax.
„Ai un lider care a apărut și are acum vânt în pupă, Ilie Bolojan, și care strânge electorat care nu mergea la vot și electorat care era antisistem și voia ca cineva să aprindă lumina. Ai USR cu PNL care sunt de acord, ai Forța Dreptei, REPER, DREPT și alte formațiuni politice care sunt gata să se realizeze la un astfel de demers. Este o împărțire de ape, o claritate mult mai mare decât în trecut și care pe mine îmi face încrezător că ceea ce s-a întâmplat de acum pe termen scurt este complet dezastros, deci s-a dat foc la țară. Pe termen mediu ar putea să fie o chestie absolut genială (…)”, a declarat Pîslaru.
- articolul continuă mai jos -
Acesta a lăudat modul în care Nicușor Dan a gestionat consultările partidelor în cadrul actualei crize politice.
„Există undeva o posibilă genialitate a unui plan pe care poate nici eu nu-l străbat. Pentru că ceea ce s-a întâmplat în acest moment, cu modul în care președintele a acționat și cu toate cele, a făcut niște lucruri care erau realmente imposibile pentru mine 2 ani de zile și n-am văzut niciun fel de ieșire”, a declarat Pîrslaru.






