Președintele României, Nicușor Dan, a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției Cultelor la viața societății românești.

„Instituirea unei Zile Naționale a Libertății Religioase și a contribuției Cultelor la viața societății românești are menirea de a pune în valoare aportul tuturor cultelor religioase din România la dezvoltarea societății, la asigurarea echilibrului și a coeziunii, la cultivarea solidarității și a rezilienței, prin valorile specifice marilor tradiții religioase care conviețuiesc armonios în țara noastră.

- articolul continuă mai jos -

Timp de generații, cultele religioase din România au mobilizat energiile, aspirațiile, viziunea și forța de acțiune a întregii societăți în direcția obiectivelor importante pentru țară, consolidând parcursul nostru european și transatlantic.

În lumea contemporană, marcată de schimbări rapide și profunde, care ne influențează modul de-a relaționa, de-a comunica și de-a imagina viitorul, principiile pe care marile tradiții religioase le promovează capătă o puternică dimensiune socială, devenind piloni ai echilibrului, oferind repere spirituale și etice, ghidându-ne spre reconciliere și încredere.