Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri pe DN 6, între Drobeta Turnu Severin și Orșova, din cauza unui accident rutier grav, ajunță Direcția de Drumuri Craiova.
Din primele informații, în eveniment au fost implicate trei autovehicule. Un om a murit și mai multe persoane au fost rănite. Bărbatul care a decedat era polițist, aflat în timpul liber.
„La fața locului s-au deplasat colegii noștri de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul IPJ Mehedinți pentru efectuarea cercetării împrejurărilor concrete de producere a accidentului care din nefericire s-a soldat cu urmări extrem de grave, respectiv mai multe persoane rănite, una dintre acesstea pierzându-și viața”, a anunțat într-o postare pe Facebook, Sindicatul Europol.
Reluarea circulației este estimată, provizoriu, în aproximativ 2-3 ore, anunță Poliția. Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să evite zona și să folosească rute alternative.
- articolul continuă mai jos -







