Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Conducerea Autorității de Audit din Curtea de Conturi, instituția care verifică cheltuirea fondurilor europene, ia în calcul să facă numirile pe funcții de directori fără examen scris, ci doar prin interviu. Eugen Teodorovici, care este director și a inițiat discuția, a confirmat pentru G4Media că vrea promovări prin interviu și fără examen, susținând că ”e o procedură legală, statutară”. Surse din instituție au declarat pentru G4Media că promovarea rapidă, fără examen, are ca scop instalarea pe funcții a unor directori apropiați de PSD cu câteva luni înainte ca președintele și vicepreședintele instituției, ambii susținuți de PSD, să își părăsească funcțiile.







