Membrii Biroului Politic Județean Iași au votat, joi, în unanimitate, o rezoluție care susține fără rezerve decizia Biroului Politic Național, inclusiv evaluarea responsabilității politice pentru criza actuală și poziționarea PNL în opoziție, în spiritul responsabilității față de cetățeni și stabilitatea economică a României, se arată într-un comunicat al organizației PNL Iași.

- articolul continuă mai jos -

PNL Iași a reafirmat necesitatea unei independențe politice clare și ireversibile față de PSD, considerând că orice formă de colaborare politică sau guvernamentală cu acest partid contravine intereselor electoratului liberal, angajamentelor asumate anterior și principiilor doctrinare ale liberalismului.

„De asemenea, organizația PNL Iași susține fără echivoc că singura propunere de prim-ministru a PNL trebuie să fie Ilie Bolojan, personalitatea pro-europeană în care românii au astăzi cea mai mare încredere, și consideră că această opțiune reprezintă garanția unei guvernări eficiente, reformiste și credibile. Totodată, PNL Iași solicită conducerii centrale a partidului să mențină această poziție ca linie oficială și unică în orice negociere politică”, se mai arată în comunicat.

PNL Iași își reafirmă angajamentul de a susține, inclusiv din opoziție implementarea reformelor asumate prin PNRR, stabilitatea economică și echilibrul bugetar, aderarea României la OCDE și politicile publice orientate către dezvoltare și investiții.