Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit sâmbătă, 9 mai, cu câteva zeci de voluntari și loiali ai săi la Palatul Cotroceni. Informația a fost confirmată pentru G4Media de consilierul prezidențial Diana Iancu, care a precizat că nu a fost o recepție, ci doar o simplă întâlnire fără protocol. Întâlnirea a avut loc de Ziua Europei, după ce șeful statului a anulat pentru prima oară în istorie recepția oficială la care urma să vină și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
- articolul continuă mai jos -
La întâlnire au participat voluntari și loiali ai lui Nicușor Dan precum Petru Movilă și Raluca Amariei, oameni din mai multe județe, dar și foști consilieri din Primăria București, potrivit informațiilor G4Media. Petru Movilă a confirmat în primă fază participarea la eveniment, după care a pretextat că nu mai are semnal și nu poate vorbi. Ulterior, nu a mai răspuns la apelurile reporterului G4Media. Raluca Amariei nu a dorit să comenteze, iar consilierul prezidențial nu a revenit cu informațiile suplimentare cerute de G4Media.
Întâlnirea a avut loc în condițiile în care unii dintre participanți fuseseră deja invitați la recepția oficială de Ziua Europei, anulată cu trei zile înainte de președintele Dan, și aveau prinsă în program o vizită la Cotroceni.






