Parohia Sfântul Petru din Iolo, lângă Florența, anunță că o parte din rămășițele pământești ale Sfântului Piu va fi dăruită părintelui ortodox Mihai Anton pentru a fi păstrată în biserica ortodoxă Sfânta Anastasia, sediul comunității din Prato, relatează presa italiană.

Înmânarea va avea loc în mod solemn sâmbătă, 16 mai, în cadrul unei celebrări ecumenice în biserica parohială San Pietro, la ora 11, în prezența episcopului Giovanni Nerbini și a protopresbiterului Ioan Trandafir Bobirnea, vicar pentru Toscana al Patriarhiei Române din Italia.

- articolul continuă mai jos -

”Va fi un moment de fraternitate absolut inedit și foarte semnificativ, rodul unei relații de prietenie între comunitatea din Iolo și cea ortodoxă română, născută în septembrie trecut, cu ocazia sărbătorilor quinquenale dedicate Sfântului Pio”, anunță presa italiană.

„Ca ortodocși, împărtășim cu catolicii moștenirea relicvelor sfinților – explică părintele Mihai Anton – și când am aflat de această venerare specială, am plecat în pelerinaj pentru a-i aduce omagiu Sfântului Piu și a participa la sărbătoarea localității. Am solicitat această posibilitate și, spre marea noastră bucurie, dorința noastră a fost acceptată”, a explicat părintele Mihai Anton.